domenica 30 novembre 2014

A LAITÉIRA di Aldo Bottini


A carava d’in Verezu de bon’ura
e sce-a testa a purtava in curbetin
cun trei bidui, a meza cuu cartin,
cande curriera u nu ghe n’eira ancura.

Ina casana a l’eira lì tüte e matin
cun a cassarola in sce-u purtun;
in’autra aa ciamava dau barcun:
“Angiulina! Mezu litru stamatin!”

De riturnu, cun i bidui vöi int’a curbeta,
sücaru, sa, fidèi e caiche rèn;
in fauda u lümiscelu, garda mai bèn,
andendu a se faixeva dui giri de causseta.

Au casun e fatighe ancù da fa,
da nurigà e bestie giü int’u stagiu;
alonghendu u passu a se faixeva curagiu:
a so’ giurnà a l’eira apena acumensà.


Aldo Bottini - Dialetto di Sanremo


LA LATTAIA 

Scendeva da Verezzo di buon mattino
e sul capo portava una piccola cesta
con tre secchi, il mezzo litro col quartino,
quando la corriera non viaggiava ancora.

Una cliente era lì ogni mattina
con la casseruola, sul portone;
un’altra la chiamava dalla finestra:
“Angiolina! Mezzo litro stamattina!”

Di ritorno, con i secchi vuoti nella cesta,
zucchero, sale, pasta e qualcos’altro;
in grembo il gomitolo, ma guarda un po’,
andando si faceva due giri di calzetta.

A casa le faccende ancor da fare,
da accudire le bestie nella stalla;
allungando il passo si faceva coraggio:
la sua giornata era appena cominciata.

Nessun commento: