domenica 10 luglio 2016

A DEFÈNDU A VÉJA PUESIA di Dino Ardoino


I me diran: «Ma còus’u vö defènde
stu lì ch’u l’ha ancù tantu da imparà
e u duvereva métisse a stüdià
invece de fa u fürbu». I nu m’ufènde

ste parole e a nu m’a a piu a mà.
Mi a parlu a chi – da amigu – u me vö intènde
e u capisce ch’a nu me vöju arrènde
a l’andame di vèrsci in “libertà

pruvisòria”. Int’in mundu unde nisciün
ciü u cüra a precixiun e a simetrìa,
besögna ch’u ghe séce ascì caicün

ch’u s’interèsse in po’ da puesìa,
chela vera. Chi u vö restà zazün
de metri e rime e u sofre d’alergìa

pe’ u sunétu, u po sèmpre arrübatà
parole a brétiu cun facilità.



Dino Ardoino – Dialetto di Sanremo


DIFENDO LA VECCHIA POESIA

Mi diranno: «Ma cosa vuol difendere
costui che ha ancora tanto da imparare
e dovrebbe mettersi a studiare
invece di fare il furbo». Non mi offendono

queste parole e non me la prendo a male.
Io parlo a chi – da amico – mi vuole intendere
e capisce che non mi voglio arrendere
all’andazzo dei versi in “libertà

provvisoria”. In un mondo dove nessuno
più cura la precisione e la simmetria,
bisogna che ci sia pure qualcuno

che s’interessi un po’ della poesia,
quella vera. Chi vuol restar digiuno
di metri e rime e soffre d’allergia

per il sonetto, può sempre accatastare(¹)
parole alla rinfusa con facilità.



(¹)Arrübatà: Letter. ribaltare, rovesciare, far cadere.

Nessun commento: