domenica 24 gennaio 2016

U FUSSAU di Aldo Bottini


A cheli tempi u gh’eira u nonu
p’agiütate u fussau a traversà:
in culin a lei ti l’eiri assegürà
e ti sentiivi tütu u bèn che st’omu

u te vuixeva cande, int’e l’andà,
de pria in pria u l’alansava u pè.
Avura che de noni u nu ghe n’è
e l’aiga, cuverta, a l’è de bon passà,

ti poi arrembate a mi cand’u gh’è
da fa in passu in po’ ciü delicau
e fiate de chi u l’è destinau
a vejà sce i giurni töi, fin ch’u ghe n’è.

Tégnite forte a-a man ch’a t’ha agantau
e se ti hai puira gardame int’i oji
e serca d’as-ciairighe, ancura ancöi,
a lüna ch’u nu speja ciü u fussau…


Aldo Bottini – Dialetto di Sanremo


IL TORRENTE

In quel tempo c’era il nonno
per aiutarti ad attraversare il torrente:
a cavalluccio a lui eri assicurata
e sentivi tutto il bene che quell’uomo

ti voleva quando, nell’andare,
di pietra in pietra lanciava il piede.
Adesso che nonni non ce ne sono
e l’acqua, coperta, si passa facilmente,

puoi appoggiarti a me quando c’è
da fare un passo un po’ più delicato
e fidarti di chi è destinato
a vegliare sui tuoi giorni, fino alla fine.

Tieniti forte alla mano che ti ha afferrato
e se hai paura guardami negli occhi
e cerca di vedervi, ancora oggi,
la luna che il torrente non specchia più…

Nessun commento: