domenica 4 ottobre 2015

MARGARITA di Aldo Bottini


Margarita a l’è sciurtia int’u giardin;
sce-in ciücu veju d’uriva assetà
a me sta a mentu, ma sensa parlà,
cu-i öji asbii curù du cielu türchin.

A l’è ancù in camiixa, despentenà,
i sberri biundi ch’i vöra int’u ventu,
in giru i spantéga l’imù cuntentu
ch’u pia l’avan da-a sua ténera età.

A l’ha dui agni cumpìi, ciü de sèntu
l’uriva ch’avù a ghe fa careghin
e int’a sua testa a l’è in cavalin,
o meju ina motu ch’a va cum’u vèntu.

U sù avù u inlümina u giüssemin,
u baixa gerani, nastürxi, viulete.
A l’è Margarita – ma i vurei mete? -
a sciura ciü bèla de tütu u giardin!



Aldo Bottini – Dialetto di Sanremo
3° Classificata al Premio «U Maistretu» - Taggia 2007


MARGHERITA

Margherita è uscita in giardino;
su un vecchio ceppo d’ulivo seduta,
mi guarda, ma senza parlare,
con gli occhi vispi color del cielo turchino.

È ancora in camicia da notte, spettinata,
i riccioli biondi che danzano nell’aria,
spargono intorno contentezza
complice la sua tenera età.

Ha due anni compiuti, più di cento
ne ha l’ulivo che ora le fa da sgabello
e immagina d’essere su un cavallino,
o meglio su una moto che va come il vento.

Ora il sole illumina il gelsomino,
bacia gerani, nasturzi, violette.
Ma volete mettere? È Margherita
il fiore più bello di tutto il giardino!

Nessun commento: