martedì 21 aprile 2015

A CHINTAGNA di Dino Ardoino


Pe’ andà da-a via Curradi a-a strada növa
u gh’è in carugiu veju e in po’ marsan
che pròpiu inte l’imbucu u se ritröva
ümidu e scüru entrèndughe da u Cian.

De su u nu ghe ne pica. I ne fan pröva
e müraje cu a mufa ch’i ghe dan
in ton süturnu. E a vote u se gh’atröva
fra cai e gati in tale ramadan

da paré ascàixi l’arca de Nuè.
Ma còmudu e ascì galerotu u l’eira
passaghe, ai témpi – strentu cum’u l’è –

cu a garsuneta a ina sèrt’ura a-a seira.
Spessu sciurtiva in ratu, e l’imbarassu
e a  pùira i t’a-a faixeva caze in brassu.

Ma i tempi i scangia: i zùini avù i s’abrassa
sensa nisciüna gena bèlu in ciassa.



Dino Ardoino – Dialetto di Sanremo

LA CHINTAGNA

Per andare dalla via Corradi alla strada nuova
c’è un vicoletto vecchio e un poco malsano
che proprio all’imbocco si ritrova
umido e scuro entrandovi dal piano.

Di sole non ve ne batte. Ne fanno prova
i muri con la muffa che gli danno
un tono cupo. E a volte vi si ritrova
fra cani e gatti un tale ramadan

da sembrare quasi l’arca di Noé.
Ma comodo e pur galeotto era
passarvi, ai tempi – stretto com’è –

con la ragazza a una certa ora della sera.
Spesso usciva un topo, e l’imbarazzo
e la paura te la facevano cadere in braccio.

Ma i tempi cambiano: ora i giovani si abbracciano
senza tema addirittura in piazza.

Nessun commento: