domenica 30 dicembre 2018

NÖTE IN GIANCU di Aldo Bottini


U gh’è de nöte mai longhe che l’idea
che u giurnu u nu vöje ciü vegnì
a me mete in asciamu, ina segréa
ch’a giru, a régiru sensa durmì

e imbutiu d’arastre u me pa’ u letu.
U veju relöriu a sentu ciucà:
u me pica int’a testa, a nu chietu;
tüti i agni vivüi a vegu passà

e e agnime care ch’i nu ghe sun ciü.
A me metu a pregà… In bufurun
u bugia e föje da tompia, lagiü,

e tostu in s-ciairù u vèn dau barcun
a purtà a lüüxe d’in autru duman…
a ciüu i öji e u me pia u baciücun.



Aldo Bottini – Dialetto di Sanremo


NOTTI IN BIANCO

Ci sono notti tanto lunghe che l’idea
che il giorno non voglia più venire
mi mette un’agitazione, un malessere
che giro, rigiro senza dormire

e il letto mi pare imbottito di sterpi spinosi.
Il vecchio orologio sento rintoccare:
mi batte in testa, non cheto;
tutti gli anni vissuti vedo passare

e le anime care che non ci sono più.
Mi metto a pregare… Un colpo di vento
muove le foglie della pergola, laggiù,

e presto un chiarore viene dalla finestra
a portare la luce di un altro domani…
chiudo gli occhi e mi prende il torpore.

Nessun commento: