martedì 25 dicembre 2018

NATALE CUSCÌ di Aldo Bottini


Cande u dürava noma in dì Natale
e l’asgairu d’ancöi u nu n’asbrivava
chelu poucu ch’u gh’eira u ne bastava
pe’ vive in amù in giurnu speciale.

L’udù frescu du muschiu u se mes-ciava
fin daa matin cun u prufümu du cunìu
che sce-a stüfa a legne ben insavurìu,
cun u tucu di raviöi, u s’aa cuagnava.

Pöi, int’u carù du descu imbandìu,
puesie, prumesse, chi ne ha u ne mete,
e a magìgura, ch’a nu se ripete,
du paire ch’u dröve, da tüti ascistìu,

serrae d’avustu de legnu e cascete
dund’i s-ciuisce, de ràixa ingiancae,
fighe seche cun l’öriabaga stremae:
güsti poveri ch’u nu se ghe cumpete.



Aldo Bottini – Dialetto di Sanremo


NATALE COSÌ

Quando durava un solo giorno Natale
e lo spreco di oggi non ci ingannava
quel poco che c’era ci bastava
per vivere in amore un giorno speciale.

Il fresco odore del muschio si mescolava
fin dal mattino col profumo del coniglio
che, sulla cucina a legna ben condito,
col sugo dei ravioli, si crogiolava.

Poi, nel calore del desco domestico
poesie, promesse, chi più ne ha più ne metta,
e la irripetibile magia
del padre che apre, da tutti osservato,

le chiuse d’agosto cassette di legno
da dove escono, con una patina bianca,
fichi secchi ben sistemati con l’alloro:
gusti poveri, ma inimitabili.

Nessun commento: