venerdì 4 novembre 2016

REGORDU DE L'ASILU CURRADI - A fin da ghèrra di Dino Ardoino


A l'ho presènte cum'u fusse avù.
A munega a ne ciama mi e me' frài
ch'a giügàimu, dighèndune: "Carài
prestu inte l'atriu, ascì s'u nu l'è ancù

l'ura da fin". Lì a l'éirimu aspeitài
da me' màire - tüta de bon imù -
e da in surdatu grande e grossu, Alù
u s'è capìu. E lèsti a semu andai

vèrsu me' pàire che, vestìu da arpin,
u ne strenzeva da levane u sciàu:
e u me suvèn che cun i barbixin

u me punzeva e masche. U n'ha piàu
pöi ün pe' brassu e de baixin
u ne n'ha dàitu tanti e u n'ha purtàu

a cà. Dopu ho savüu ch'u l'éira l'ötu
du méese de nuvèmbre du dixötu."



Dino Ardoino - Dialetto di Sanremo


RICORDO DELL’ASILO CORRADI
La fine della guerra

L’ho presente come fosse ora.
La monaca ci chiama me e mio fratello
che giocavamo, dicendoci: «Scendete
presto nell’atrio, anche se non è ancora

l’ora della fine». Lì eravamo aspettati
da mia madre – tutta di buon umore –
e da un soldato grande e grosso. Allora
s’è capito. E òesti siamo andati

verso mio padre che, vestito da alpino,
ci stringeva da levarci il fiato:
e mi sovviene che con i baffetti

mi pungeva le gote. Ci ha presi
poi uno per parte in braccio e di bacini
ce ne ha dato tanti e ci ha portati

a casa. Dopo ho saputo che era l’otto
del mese di novembre del diciotto.

Nessun commento: