domenica 29 maggio 2016

SÈNSA ÉLA di Dino Ardoino

 

«Métite in paixe u cö, ti n’hai növanta
d’agni, sunài» a dìixe ina vuuxéta
che muntèndu da l’ìntimu a m’imbéta
cume se a memòria d’ina santa

dona ch’a m’è restà veixin cun s-céta
pascïènsa e amù u nu mérite a ciü tanta
regurdansa puscìbile. Sciüscianta
pass’agni inséme a semu stai e a néta

so’ bèla facia daa futugrafìa
u pà ch’a dighe: «Nun t’aciacrinà,
mi chì a m’atrövu in bona cumpagnìa

cun me’ màire e ta màire e d’arrivà
nu avé premüra». E cun infinìa
tristessa, ascì se a strada a l’è in muntà,

a sercu d’andà avanti aa bèla meju:
sènsa éla u l’è gramu l’esse veju.



Dino Ardoino – Dialetto di Sanremo


SENZA DI LEI

«Mettiti in pace il cuore, ne hai novanta
di anni, suonati» mi dice una vocetta
che venendo su dall’intimo mi secca
come se la memoria d’una santa

donna che m’è rimasta vicino con vera
pazienza e amore non meritasse
il massimo ricordo possibile. Sessanta
e più anni insieme siamo stati e il netto

suo bel visino dalla fotografia
sembra che dica: «Non affliggerti,
io qui mi trovo in buona compagnia

con mia madre e tua madre e d’arrivare
non aver fretta». E con infinita
tristezza, anche se la strada è in salita,

cerco d’andare avanti alla meno peggio:
senza di lèi è brutto l’esser vecchio.