domenica 18 agosto 2019

I ME CUNTAVA di Enrica Carlo


I me cuntava da pecina, pecina,
au tempu antigu, avù cume ina zina,
ch'in cuntadin cun a so' mura Giancheta
u muntava pe' i carrugi da "Scarpeta."
d'estae i petiti pe' a cua i s'atacava
e ela bona, in sima ii stirassava.
D'in cande, ascaixi cun pasciensa
a se fermava, du sciau i restava sensa.
parescu a ina maire, dapoj, cun un'ujà
a ghe diixeva "Alè turnamu aa andà".
u gh'eira surve stu cadretu in grande sù,
suta, a tèra da scavà cun gran suu.
Giancheta aa vieva tuta sta fatiga,
cuscì mancu pe' rèn aa se pensava miga
de stassene a durmì cume i putrui
chi se ne batte d'andà a pià i perdui.
Tramente elu a tèra u magajava,
Giancheta u barì inta fossa a ghe vuava.
Ma u tempu u passa, Giancheta a và in pensciun
parescu a u co vejetu du padrun,
ma elu in giurnu aa spuncia surve e risse
sperandu che Giancheta a s'arrebisse
ma candu a l'ha vistu travajà u magaju,
a l'ha serau i oj, tirà l'urtimu raju.
Cuscì a l'è morta, povera Giancheta
sènsa ciu vié u stagiu d'aa "Scarpeta".



Enrica Carlo – Dialetto di Sanremo


MI RACCONTAVANO

Mi raccontavano, quando ero piccola,
tanti anni fa, quasi difficili da ricordare
che un contadino con la sua mula Giancheta
percorreva i carrugi di Sanremo vecchia.
D'estate i bambini le si appendevano alla coda
e lei buona buona, li trascinava sino alla sommità.
Ogni tanto con infinita pazienza, si fermava
i bambini, così, riprendevano fiato.
Come una madre, poi, con un'occhiata ,
pareva dire "su riprendiamo la strada".
Sopra questo scenario il sole dardeggiava,
sotto, la terra da dissodare con copioso sudore.
La mula osservando quella grande fatica,
non pensava di riposarsi come i poltroni
che non vanno per indulgenze il venerdì santo.
mentre la terra veniva dissodata
Giancheta versava il letame.
Ma il tempo passa, Giancheta invecchia
come il cuore del suo padrone.
Ma egli un giorno la sospinge
ancora verso la campagna sperando che si riprenda,
ma quando rivide il bidente lavorare,
chiuse gli occhi, ragliando per l'ultima volta.
Così morì povera Giancheta
senza più rivedere lo stabbio della "Scarpeta".

Nessun commento: