domenica 12 gennaio 2020

I GIANCHETI DA MAZE’ di Vincenzo Jacono


- «O che bèli giancheti!» - a va crïendu
A Mazé, cu a so corba, u baransun,
U mandìu agrupau sut’u mentun;
E vui lèsti i carai cun invexendu.

- «I sun freschi, e a bun patu!» - a va dighendu,
E intantu a ve ne pèesa in pügnurun
Insc’in papé ciü spessu du cartun
Che vui gardai de stortu, mugugnendu.

E tostu che i purtai inta cuixina,
Dopu d’aveghe dà ina reixentà,
Nu ve pa’ vera faghe a menestrina

Cu i fidereti, o di fresciœi bufii,
O a fritareta, cume ciü u ve pa’,
O cun œriu e limun fari cundìi.



Vincenzo Jacono – Dialetto di Sanremo


I BIANCHETTI DELLA MAZE’

- «O che bei bianchetti!» - va gridando
La Mazé, con la sua cesta, la bilancia a stadera,
Il fazzoletto annodato sotto il mento;
E voi scendete (d’in casa) con ansiosa sollecitudine.

- «Sono freschi, e buon prezzo!» - va dicendo,
E intanto ve ne pesa una pugnata
Su una carta più spessa del cartone
Che voi guardate di storto, mugolando.

E sul punto di portarli in cucina,
Dopo avervi dato una rinfrescata,
Non vi sembra vero farci la minestrina

Con fidellini, o delle frittelle paffute,
O la frittatina, come più vi pare,
O con olio e limone farli crudi.

Nessun commento: