domenica 20 gennaio 2019

MUNTE SEPU di Aldo Bottini

Monte Ceppo - Baiardo

Ghe sun muntau ina matin de prima
dop’avé peatau in’ura pe’ u stradun;
me sun arrampinau, pe’ gagnà a sima,
pe’ u fiancu apeesu cuvèrtu de perun.

Cume cande, p’ina longa scarinà,
u se bufa percòuse u manca u sciàu,
cuscì a rensciavu mi int’u muntà
e d’arrivà lasciü a ho dübitau.

Ma cume se caicousa u me spunciasse
pe’ rèn a nu me sun vusciüu afermà;
u farchétu u m’è parsu ch’u vurasse,
mèrli e ciciöi a l’ho sentìi cantà.

U gh’éira ancù da neve int’i recanti,
ma a prima sut’ai péi a me sciurìva.
Arrivau in sce-a sima a mi davanti
strasurdinaria vista a se druviva.

Int’a paixe dau vèntu ruta apena
l’üniversu u me paixeva de tucà;
baixau dau su da matinà serena,
ai péi da cruuxe me sun truvàu a pregà.



Aldo Bottini – Dialetto di Sanremo


MONTE CEPPO

Ci sono salito una mattina di primavera
dopo aver camminato un’ora per lo stradone;
mi sono arrampicato, per raggiungere la cima,
per il ripido fianco ricoperto d’erba fitta.

Come quando, per una lunga scalinata,
si ansa perché manca il fiato,
così sbuffavo io nel salire
e d’arrivare lassù ho dubitato.

Ma come se qualcosa mi spingesse
per nulla mi son voluto fermare;
il falchetto m’è parso che volasse
merli e cince li ho sentiti cantare.

C’era ancora della neve negli anfratti,
ma la primavera mi fioriva sotto i piedi.
Arrivato in cima a me davanti
si apriva una vista straordinaria.

Nella pace dal vento rotta appena
l’universo mi pareva di toccare;
baciato dal sole della serena mattinata,
ai piedi della croce mi son sorpreso a pregare.

Nessun commento: