domenica 19 febbraio 2017

CÒUSE A NU SUN di Dino Ardoino


U me càpita sèmpre ciü de spessu,
avùra ch’a sun veju, de sustà
sèrte vote int’u cursu da giurnà
pe’ raixunà in sce e couse de mi stessu.

Ma int’a memoria a nu ghe trövu pessu
mutivi ch’i me fasse arregurdà
càiche méritu, ascì se a bèn gardà
magara a l’averò (se u m’è permessu

de diru). E a m’acanisciu a fà l’esame
de cheli viègi ch’a me sun sbajàu
e a pensà ch’a duveivu cumpurtame

meju – presèmpiu – u giurnu ch’a l’ho dàu
in s-ciafu a in tissiu ch’u vuixeva fame
passà pe’ scemu e u m’ha pöi carelàu

vinsendu a lite. Insuma, a so còuse a nu sun:
nun in geniu, ma mancu in belinun.



Dino Ardoino – Dialetto di Sanremo


COSA NON SONO

Mi capita sempre più spesso,
adesso che son vecchio, di soffermarmi
certe volte nel corso della giornata
a ragionare sulle cose di me stesso.

Ma nella memoria non trovo nessun
motivo che mi faccia ricordare
qualche merito, anche se a ben guardare
magari ce l’avrò (se mi è concesso

dirlo). E mi accanisco a far l’esame
di quelle volte che ho sbagliato
e a pensare che dovevo comportarmi

meglio – per esempio – il giorno che ho dato
uno schiaffo a un tizio che voleva farmi
passare per scemo e m’ha poi querelato

vincendo la lite. Insomma, so cosa non sono:
non un genio, ma neanche un minchione.

Nessun commento: