domenica 29 marzo 2020

U SBAIU D’ANGI’ DU SGURRU di Vincenzo Jacono


A motu a l’eira düra de scrucin:
E zun! E zun! Cu u pè e ascì cu u murru;
Ma ela a nu partiiva, e Ce u bazurru,
Desuveriu e stancu, in sc’in scarin

De porta u s’è assetau. Ghe va veixin,
Dopu d’avé sentiu stu gran zunzurru,
Cun dui arneexi in man Angì du Sgurru
E a ghe dixe: - «Neh, vui, bona aa matin!

Sti dui pai de tesùire da puà
i purei amœràmeri in giurnà?» -  
E u Ce: - «Ah, stachì pœi! Ma i ve sbaiai…

In centàuru mi a sun!» - «Eh mi, scüsai,
Da sti pussui, d’adossu a sta carreta,
A v’avevu piau p’in amuleta»… -



Vincenzo Jacono – Dialetto di Sanremo


LO SBAGLIO DI ANGELA DELLO SCIOCCO

La moto era dura di scatto:
E zun! E zun! Col piede e anche con la faccia;
Ma lei non partiva, e Cecco, il buzzurro,
Avvilito e stanco, su uno scalino

Di porta si è seduto. Gli va vicino,
Dopo aver sentito quel gran ronzìo,
Con due arnesi in mano Angelo dello Sciocco
E gli dice: - «Nèh, voi, buongiorno alla mattina!

Queste due paia di cesoie da potare
Potete affilarmele in giornata?» -
E il Cecco: - «Ah, questa poi! Ma vi sbagliate…

Io sono un centauro!» - «Eh, scusatemi,
Da quelle spinte, addosso a quella carretta,
Vi avevo preso per l’arrotino!»… -

Nessun commento: