martedì 23 giugno 2020

A NÖTTE DE GIURNU di Antonello Rivano


L’è cumme se a nötte a nu finisse mòi
anche se u sù u l’è za etu intu sé.

I caruggi en suli, abandunè,
póchi pasanti sulitori, lenti,
pe güstose ógni àttimu de libertè.

E sta nötte de giurnu a pigge anche i cö,
ai strenze inte só muen,
a se’nfìe fiña drentu l’ànima.

E nuiotri puémmu sulu aspêtò
che a nötte a finisce,
che e umbre svanìscian
che riturne i culuri.

Puémmu sulu dose man,
ma sensa tucose, pe nu pèrdise.
E quande sta nötte a sâiò finìa
t’abrasiò fiña à quande e brasse me fâian mò.




Antonello Rivano – Dialetto tabarchino di Carloforte


LA NOTTE DI GIORNO

E’ come se la notte non finisse mai,
Anche se il sole è già alto.

I vicoli sono vuoti, abbandonati,
Pochi passanti solitari, lenti,
Per gustarsi ogni attimo di libertà.

E questa notte di giorno prende anche i cuori,
lì stringe nelle sue mani,
si infila sin dentro l’anima.

E noi possiamo solo aspettare
Che la notte finisca, che le ombre
Svaniscano, che i colori ritornino.


Possiamo solo tenerci per mano,
senza toccarci, per non perderci.

E quando questa notte sarà finita, ti abbraccerò,
sin che le braccia non mi faranno male.

Nessun commento: