domenica 10 giugno 2018

U PRÉIXU FISSU di Dino Ardoino


Me’ mujé cand’a va int’ina bitega
a se gh’atarda prima de atruvà
chelu ch’a la za in mènte d’acatà
e de vote a ghe mete in’ura intrega

a sèrne e – surve tütu – a negussià.
E se pöi a bitegàira a nu se cega
e in rebàsciu sce u preixu a ghe denega,
alù a l’è bona ascì de esagerà.

In giurnu che a cumissa cun pascïènsa
a ghe spiegava de nu puréghe fà
nisciün scontu, mi – vista a so’ inscistènsa –

d’aciatun aa cascéira alabeà
a gh’ho dau sutebancu a diferènsa.
Cuscì bèla cuntènta e sudisfà

me’ mujé a l’è sciurtìa dabon cunvinta
d’avera avüa – cua so’ custansa – vinta.



Dino Ardoino – Dialetto di Sanremo


IL PREZZO FISSO

Mia moglie quando va in una bottega
vi si attarda prima di trovare
quello che ha già in mente di comprare
e a volte ci mette un’ora intera

a scegliere e – soprattutto – a negoziare.
E se poi la bottegaia non si piega
e un ribasso sul prezzo glielo nega,
allora è capace pure di esagerare.

Un giorno che la commessa con pazienza
le spiegava di non poterle fare
nessuno sconto, io – vista la sua insistenza –

di nascosto alla cassiera sbalordita
le ho dato sottobanco la differenza.
Così bella contenta e soddisfatta

mia moglie è uscita davvero convinta
d’averla avuta – con la sua costanza – vinta.

Nessun commento: